Film scurt de prezentare al proiectului ”Construirea Centrului Multifuncțional Mădăraș” realizat cu sprijinul măsurii M9/6B - Sprijinirea centrelor comunitare multifuncționale din cadrul Strategiei de Dezvoltare Locală 2020-2014 al Asociației LEADER Csík
Conţinutul acestui site web nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Comisiei Europene. Proiect finanțat din fonduri nerambursabile ale Uniunii Europene și ale Guvernului României prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală, Măsura 19 - Sprijin pentru dezvoltare locală LEADER din Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR), implementat de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, aflat în subordinea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.